Este 28 aprilie, nu am scris de patru zile, iar lucrul ăsta mă doare, însă sper eu că perioada aceea care a luat totul din mine s-a terminat. Și cu toate că am mai zis asta, cu toate că am sperat asta, acum chiar cred asta pentru că am făcut pasul înainte. Soarta este cea care îți stă mereu alături, trebuie doar să ai curajul de a o cinsti.
Este foarte obositor să fi personajul negativ, să fi judat ca la curtea marțială fără să faci nimic ilegal. Așa cum este țara asta, plină de greșeli, de corupție și de tot ce vreți există totuși niște drepturi. Acuma că aceste drepturi sunt încălcate, da, sunt de acord, dar până acum nu am mai fost judecată pentru că fac ceva în completă legalitate. Am fost surprinsă și am realizat că nu toată lumea trăiește în realitatea universal valabilă a zilelor noastre. Până la urmă niște oameni au crezut intens despre alți oameni că sunt vrăjitori și i-au ars pe rug. Pare o prostie, știu, dar s-a întâmplat. Deci totul depinde de persepctivă. Din punctul meu de vedere nu am făcut nimic greșit, din punctul altora sunt vinovată de atocități morale.
Dar nu-i nimic, amorțeala aproape completă a mâinii mele stângi s-a dus încet încet, așa s-a dus și durererea de după amorțeală și acum lucrurile mer pe linie dreaptă. Ceea ce știu este că sunt datoare să fac ceea ce este mai bine pentru mine, căci dacă eu nu o fac , nu o va face nimeni. Din fericire știu să recunosc egoismul când îl văd, chiar dacă este acoperit de vorbe mari.
Ceea ce este și mai clar pentru mine este faptul că soarta pășește alături de mine cu fiecare pas, iar atunci când îmi pierd speranța îmi întinde mâna. Ceea ce trebuie să fac este să am curajul de a păși. O viață este și trebuie trăită fără regrete, căci timpul este nemilos.
Curajul de a asculta propia inimă, de a ști când trebuie să mergi mai departe este cel mai important. Suntem la fiecare pas constrânși de societate, de obligații și mai ales de sentimentele pentru cei din jur. Să facem aia pentru unul, pentru altul, să nu îi suparăm pe cei la care ținem, să nu mișcăm greșit de teama reacției oamenilor din viața noastră. Dar timpul ne topește ca pe o lumânare, iar la sfârșit când ultima flacără dă să se stingă regretele vor fi cele care vor da târcoale și ne vom întreba de ce sau dacă. Dacă întradevăr suntem iubiți, atunci vom simți susținerea celor ce ne iubesc, nu ura, nu egoismul. Nu poți pierde ce nu a fost niciodată al tău.
Discutam aseară despe adaptare, cum animalele, oamenii și în mod deosebit virușii suferă modificări ale codului genetic pentru a se proteja de noi amenințări sau pentru a se adapta unor condiții noi. Febra galbena a fost o bolă care a omorât o mulțime de oameni, iar anul 1932 anunță găsirea unei soluții pentru imunizare împotriva ei. Un lucru extrem de bun, dar atunci de ce Africa este încă lovită de această infecție și dicutăm despre 30000 de decese în fiecare an?
1945 Benito Mussolini este prins și executat. Băiatul acesta este creeatorul statului fascist italian și în varianta realității acceptate universal un regim de teroare. A fost prins de partizanii intalieni în timp ce vroia să fugă spre Elveția și a fost împușcat fără proces, iar cadavrul său a fost atârnat cu capul în jos de un pod în Milano; destul de medieval așa. Dar totuși ajunge să fie al 34-lea cel mai mare italian al tuturor timpurilor. Mhm, deci ce?
Charles de Gaulle este unul dintre cei mai faimoși președinți ai Franței, militar de carieră, participant la ambele războiae mondiale, a condus țara prin niște perioade extrem de dificile, iar stilul său militar este cunoscut chiar și în zilele noastre. În anul 1969 a demisionat din funcția de președinte. Cum? Nu s-a răsturnat Franța pentru că a demisionat președintele? Mă mir…
Ne auzim!
