Ieri nu am apucat să scriu articolul, însă știu că voi fi iertată pentru întârziere. Dacă anul trecut am dedicat articolul pentru 21 martie Zilei Internaționale a Pădurilor, anul acesta va fi pentru Ziua Internațională a Poeziei.
Îi datorez poeziei faptul că am început să scriu. Poate că vreodată am să mă adun suficient pentru a scrie un articol despre ce s-a întâmplat, însă azi pot spune doar că așa am început. Și foarte multă vreme am scris poezie și multă vreme am citit poezie. Are un fel aparte așa de a umbla la sufletele noastre. Simt că în zilele noastre am cam uitat de acest fel, l-am cam lăsat baltă. Văd cum se dau ochii peste cap azi la apariția unui volum de poezii. Probabil dacă Eminescu ar fi trăit zilele noastre nu ar fi ajuns decât un domn ce își face veacul la crâșma din cartier și mâzgălește niște vorbe pe o hârtie.
Îmi este clar că azi pentru a fi băgat în seamă nu trebuie să fi talentat, ci trebuie să fi în trend. Să discuți despre acele subiecte, nu neapărat să scrii bine despre ele. Poți să faci sute de dezacorduri pe minut, dacă ai un discurs elogios și dacă dai impresia că ești deștept ajungi departe. Normal că acela ce este deștept pe bune nu se va urca la un microfon pentru a-și da ochii peste cap.
Au murit niște persoane dintr-un anume neam cândva și atunci nu era grav, dar este acum, cu toate că au murit și alte persoane, din alte neamuri, la fel de urât. Dar dacă nu sunt în trend chiar sunt neimportanți și gata.
Am deviat de la subiect din greșeală, căci mi-am adus aminte despre diverse lucruri care m-au înfricoșat și îngrețoșat în același timp. Nimic nu este despre realitate, despre adevăr și mai ales despre merite, totul este despre politică. Totul. Mai ales când se urlă sus și tare că în nici un caz nu este despre asta.
Poate că în zilele noastre obscure poezia este despre poezie. Căci fiind uitată, ignorată și haituită, nu mai are, zic eu, importanța necesară pentru a fi preschimbată în mizerie. Poate. Zic. Oricum, eu îi datorez poeziei fiecare rând pe care l-am scris, așa că îi zic cu drag și curat la mulți ani.
Nu am uitat nici de pădure, care îmi este dragă, pe care o respect și în fața căreia mă închin. În loc să umplem de elogii niște personaje care nu merită, mai bine ne-am face pădurea altar și ne-am ruga acolo.
Nu am uitat nici de copiii care sunt curați și nevinovați, fie ei ai străzilor, fără bucurii și plini de griji și de neajunsuri din cauza adulților ce îi înconjoară, sau fie ei bolnavi, aflați în lumea lor pe care noi nu o înțelegem.
Nu am uitat nici de acei oameni care nu își găsesc capacitatea de a dormi, nu se pot odihni, care nu pot găsi dulceața somnului.
Este o zi plină, de aceea nu am putut și nu am vrut să trec peste. Din păcate capul meu își face câteodată de cap și mă văd nevoită să mă opresc din lucrurile pe care mi-aș dori să le fac. Dar nu mă plâng, căci soarta este cea care guvernează lumea și doar de mână cu ea se poate ajunge la fericire. Poate că apuc să scriu pe rând despre fiecare sărbătoare în parte.
Mai punctăm un pic câte una alta pe alocuri. Și voi începe cu anul 1685 pentru a-i ura bine ai venit unui maestru, Johann Sebastian Bach. Îmi place foarte mult să îi punctez pe oamenii care au atins nemurirea, căci îmi dau speranțe. Este extraordinar cum totuși calitatea reușește să câștige în fața trendurilor trecătoare.
1919, se proclamă Republica Sovietică Ungaria, prima guvernare comunistă de după cea rusă. Pentru cei care suferă de memorie scurtă și selectivă, las și eu asta aici.
1939, Polonia se află într-un pericol din ce în ce mai mare. Germania dă un ultimatum pentru cedarea Gdanskului. Știm cu toții cum au mers lucrurile mai departe, din păcate.
1944, Maniu și Brătianu îi cer mareșalului Antonescu ieșirea din război. Prea puțin și prea târziu. Din astea așa știu și eu. Ca idee eu aș cere și acum ieșirea din război a României.
1963, Alcatrazul nu mai este închisoare, ci devine atracție turistică.
Chestia următoare mi se pare senzațională, motiv pentru care am hotărât să închei. 1980 SUA declară că va boicota Jocurile Olimpice de Vară de la Moscova, pentru a protesta pentru invazia sovieticilor în Afganistan. Oaaaa, ce tare, sovieticii lu pește prăjit!
Între timp a sosit și minunata Primăvară, anotimpul meu preferat.
„Am crezut și am iertat,
Am omis și m-am culcat,
Am pierdut, așa cum pierde omul pe pământ.
Dar când a sosit nebuna, am uitat, m-am luat cu gluma!
Căci așa e ea, zurlie tare și te-ntreci cu ea în zare
Și tot râzi și răzi cu lacrimi, că ți-e cald și nu te-acoperi.
Și respiri cu drag și soare
De când nu am mai văzut eu păsări, oare?
Și-aș sări și tot așa,
Numai veselie-n calea mea,
Până m-oi topi eu iară,
Stau și râd și-s într-o doară!„
( Tribut Primăverii, Ioana Trif, 22.03.19)
La mulți ani dragă poezie! Nu te voi uita niciodată.
