2019, Anul Cărții

photo 1527554677374 236d3bc88a34 780x585 - 2019, Anul Cărții

  Ei bine, 2019 a fost decretat Anul Cărții. Ne-am bucurat nespus să auzim așa ceva, am crezut că este o victorie și că în sfârșit autoritățile o să bage de seamă că este o problemă în România legată de de educație și de lectură. 

  Ei bine, m-am înșelat, desigur. Politicienii nu au făcut altceva decât să se certe între ei tot anul și să arunce pisica moartă în diferite curți, iar pentru popor să promită „normalitate„. Este adevărat că nu au specificat despre ce fel de normalitate este vorba, pentru că dacă discutăm despre una românească, atunci suntem în grafic. 

  Niște teste au arătat că stăm destul de prost cu lectura și cu achiziționarea de cărți. Ei bine, în momentul în care am specificat una ca asta mi s-a cam umplut frigiderul. Aparent suntem manipulați și nu este adevărat. Da, sunt librării pline, sunt oameni care cumpără cărți, în general în orașele mari. La o privire mai atentă, însă, descoperim că această țară nu este formată din câteva orașe mari, ci mai există mulți mulți oameni în rest. Sunt comune și chiar orașe mai mici care nu au bibliotecă, nu mai vorbesc de librărie. 

  Ba mai mult, am aflat recent că și în marile orașe sunt probleme legate de bibliotecile școlare, de exemplu. Dar în general ne culcăm liniștiți pe o ureche, spunându-ne că suntem bine și frumos, dar suntem manipulați să credem că nu este așa. Este foarte simplu să căscăm ochii, dar este și mai simplu să… nimic. Literă de lege este nimicul, căci el nu se curmă.

  Sigur că nici în domeniul educației nu stau lucrurile prea bine. Performanțele elevilor români din 2019 sunt în scădere față de cele ale elevilor români din anii trecuți. Nu mai discutăm despre cei din alte țări. 

  Îmi amintesc ideea aceea că școala românească este foarte grea și elevii românii sunt considerați net superior celorlalți. Nu zic nu, dar vorbim despre clasele mici, pline ochi de informații și de meditații, pentru că atunci când trebuie să se specializeze într-un anumit domeniu, când trebuie cu adevărat să facă performanță, se dezumflă ca un balon. 

  Întrebarea pusă pe străzile Timișoarei era: „ce s-a întâmplat în 17 decembrie 1989 în orașul nostru?„, ei bine mi-a atras atenția un tânăr excepțional care a zis: „cred că știu, ceva legat de 100 de ani, ceva cu al doilea centenar?„. Atât. 

  Se citește foarte mult despre creșterea copiilor, să fie totul ca la carte, bineînțeles, depinde de carte. Dar uităm că ar trebui să depindă de copil, de caracteristicile mediului său și de multe altele și nu de carte. La fel precum testarea psihologică, astfel de cărți sunt utile pentru informarea generală și doar zgârie o suprafață foarte mare. Părerea mea, desigur. 

  Mai citim dezvoltarea personală, pentru că este moda omului modern. Nu mă bag aici, pentru că este un enorm cufăr al Pandorei, însă cred că în fața acestui domeniu oamenii pot deveni vulnerabili, fără să își dea seama de acest lucru. 

  Avem și partea școlară, desigur. În domeniul acesta nu mă amestec nici atât, pentru că este un hău adânc, a cărui fund îl vom vedea în momentul unei revoluții în sistemul român de educație. Nu mă aștept să fie prea curând, pentru că nimeni nu dorește acest lucru. Ar presupune multă muncă din partea tuturor și na. Las că merge și așa. 

  Cititorul de beletristică devine din ce în ce mai neimporant. Se implementează ideea că beletristica este cam degeaba, așa. Nu este așa la modă ca uleiurile esențiale, să zicem și desigur este departe de dezvoltarea personală, acel domeniu extra hip și de bon ton. 

  Ei bine, ce să zic? Eu citesc domenii, da. Citesc istorie, psihologie, filosofie, politică, te miri ce, dar citesc și tone de beletristică. Este genul care mie îmi deschide o droaie de lumi, îmi pune toate procesele psihice la muncă și mă transpune în universuri diferite. Din fiecare carte am învățat ceva. Și prefer să nu fiu la modă, deoarece câștigurile mele sunt enorme.

  Anul Cărții a fost deosebit și pentru mine. Am reușit să termin și să ies public cu prima mea carte, de beletristică, desigur. Este un roman despre sfârșitul lumii așa cum o cunoaștem noi. Am scris cartea aceasta așa cum m-am priceput eu mai bine, așa ca un nespecialist în ale literelor și îmi asum asta. Am scris din suflet, pentru suflet. Nu mă plâng, a fost mult mai bine primit decât mă așteptam eu. 

  Totuși nu este ușor, pentru că munca începe abia după momentul în care cartea a ieșit din tipar. Cineva mi-a zis că îmi admiră curajul de a ieși la înaintare. Nu am priceput decât după ce mi-am dat seama că poți deveni foarte ușor carne de tun. 

  Oamenii stau foarte confortabil când este vorba despre critică. Mulți se consideră atât de minunați, de perfecți, de extraordinari, cu un limbaj de o corectitudine exemplară și lipsiți de păcate. Este vorba despre acel concept de „politically correct„ care este tare la modă. Suntem lipsiți de prejudecăți, chiar și atunci când suntem în propriile pijamale. Nu de alta, dar altfel nu ne putem privi în oglindă. 

  Cu această ocazie am aflat și motivul pentru care diavolul stă în detalii. Defapt este foarte simplu. Oamenii despică firul nu în patru ci în patru mii și judecă niște lucruri de te dau pe spate. Dorința asta de a te împiedica de niște lucruri care nu sunt nici pe departe atât de mari și de importante pe cât li se dă credit, este drumul către un iad destul de inconfortabil, aș spune eu. Și desigur, se pierde esența. Asta este durerea cea mai mare.

  Pentru lămuriri suplimentare, prima mea cartea Omul a uitat că trebuie să moară ( https://www.libris.ro/omul-a-uitat-ca-trebuie-sa-moara-ioana-trif-EIK978-606-49-0146-0–p11708448.html) , nu este nici despre pensie, nici despre Ion Iliescu, nu este pentru copii, nu este despre depresie ( deoarece contrar aparențelor din contemporanitate, nu orice suferință sau tragedie a vieții se traduce direct în depresie, știu, greu de crezut că viața te mai și bate) și cel mai important nu este perfectă ( nu vreau să vă aduc jos de pe piedestale, dar omul nu a fost creat să fie lipsit de greșeală. Perfecțiunea aparține zeilor, omului îi aparține felul în care reacționează în fața unei erori, acolo se face diferența, așa cred).

  Ei bine, eu nu vreau să sparg bulele în care oamenii trăiesc. Nu de alta, dar sunt convinsă că se va ocupa viața de asta și va fi un moment trist când unii și alții își vor da seama că nu sunt nici pe departe ce au crezut. 

  Eu merg să mulțumesc unor oameni extraordinari, pe care nu i-aș fi cunoscut dacă nu era cartea. Am fost trecută prin niște emoții extraordinare și am citit niște cuvinte absolut senzaționale. Așa că pentru mine au fost niște luni în care m-am bucurat ca un copil de fiecare dintre voi. Și sper să fie cel puțin tot așa și 2020. 

  Citiți, atât vă spun. 

Cu drag, Ioana Trif

235254341 3956599054469022 1982880106145174197 n 1 - 2019, Anul Cărții
Ultimele postari ale lui Ioana Trif (vezi toate)
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *