Gala aceasta a personalităților pe care am început-o va fi formată de toți cei care îmi sunt mie dragi și sincer am planificat o anumită ordine, dar nu am să mă țin de ea, evident. Nu de alta dar mai apare cîte ceva neprevăzut și îmi mai apare o idee. Cum este și cazul de …
Lună: iunie 2018
Ascultam un documentar despre Revoluția Franceză și mă gândeam cum nimic nu se schimbă defapt, cum timpul este legat doar de data de expirare a omului, căci în mare lucrurile doar se transformă. Azi m-am gândit de la început la noțiunea de timp. Este foarte interesant că atunci când ești mulțumit și fericit, când lucrurile …
Tot trebuie să taci, pentru că altfel te pui cu trendul și ți-o iei, dar ajunge mai frate. Deci se spune prostest pașnic, da? Te întreb eu pe tine așa, faptul că în continuu spui ce proști sunt ăia m *** celor care votează cu, ăla așa, ești cretin dacă, tu și toată familia sunteți …
Foarte ciudată ţara asta şi poporul acesta care vrea să convingă că luptă pentru democraţie şi luptă pentru dreptate şi nu mai vrea corupţi şi nu mai vrea dezordine şi vrea, cel mai important democraţie. Toţi sunt hoţi şi corupti, peste tot, asta sa ne fie foarte clar, nimeni nu se duce acolo din dragoste …
Am spus că îmi doresc să încep pe blog o „gală a personalităților„ și anume ale personalităților care m-au marcat pe mine. Toată lumea știe cum este cu timpul și toate scuzele acestea penibile, însă am ajuns la concluzia că trebuie să faci lucruri care te mângâie pe suflet. A fost greu însă să …
”Ar fi frumos ca bunul simț să fie la modă” autor necunoscut Aș vrea să abordez azi un subiect foarte interesant și tare întortocheat în zilele noastre și anume bunul simț. Din păcate nu este ceva cu care te naști, ci este ceva care se învață, care se dobândește, deci ceva care necistă muncă, aș …
Să povestim puțin și despre capitala Rusiei, pentru că discutăm totuși despre o enormă capitală și de un oraș cu 1000 de ani de atestare. Am spus în celălalte articole că mi-a plăcut Sankt Petersburg extrem de mult, însă este clar că și la Moscova am avut de văzut o grămadă de lucruri superbe …
M-am gândit un pic la cetățeanul turmentat al lui Caragiale, personaj pe care îl ia toată lumea în derâdere deoarece este bine amețit de aburii alcoolului și nu știe exact ce trebuie să facă într-o lume în care toată lumea are clar stabilite prioritățile. Acuma am stat și m-am gândit puțin mai în amănunt la …
Aseară am avut plăcerea de a merge la teatru, în cadrul festivalului de comedie și am urmărit piesa ”Breacking News”, adaptare făcută de către Mircea Cornișteanu piesei ”Ultima Oră” scrisă în anul 1942 de către Mihail Sebastian. Cu siguranță tematica acestei piese a rămas actuală și în zilele noastre, dacă nu cumva lucrurile s-au înrăutățit …
Să vedem, deci și partea a doua a articolului despre Sankt Petersburg. Am hotărât să încep cu palatul țarului Petru cel Mare. După ce a început construcția orașului și a șantierului naval, acesta a hotărât consntruirea unui palat care să îi fie locuință și nu reședință oficială. La fel ca și soția lui, a ales …