20 martie a fost prima zi căreia i-am dedicat un articol în categoria Surprizele Zilei. Era pe vremea când încă nu avem propria mea curte unde să mă joc și recitind puțin ceea ce am scris cu un an în urmă am constatat stresul, nervii și neîmplinirea din tonul cuvintelor. De data aceasta, însă, lucrurile s-au schimbat. Pot azi să zic că sărbătoresc Ziua Internațională a Fericirii.
Vremea a început să se încălzească, lucrurile să se așeze și a ajuns să îmi pese tot mai puțin de lucrurile nocive din jurul meu. Nu mai dau nici doi bani pe părerile marilor cunoscători care abia dacă știu să citească, pe criticile unor persoane care folosesc cuvinte mari fără a le ști semnificația și mai ales pe cei care sunt viteji la taste.
Sunt bucuroasă azi să profit de zilele pe care le am, de oamenii pe care aleg să îi am în jurul meu, de animăluțele care îmi aduc foarte multă bucurie, de activitățile care mă împlinesc și de locurile pe care aleg să le văd.
Aleg să studiez, să învăț lucruri noi, de dragul creierului care trebuie antrenat și de dragul informațiilor care lărgesc orizonturile. Aleg să știu cum se face pâinea în casă, să stau și să o văd în timp ce se coace și apoi să o mănânc caldă și proaspătă, exact așa cum nu este voie să faci. Aleg să mă bucur de diverse lucruri, doar așa, de dragul de mă bucura. Căci pe principiul nu are rost să…centenarul este de porc, muzeul nu e bun, aia nu e bine, cealaltă nu știu cum, atunci chiar nu are rost să mai respirăm.
Moda din zilele noastre este cum să fi fericit când nu știu ce și nu știu cum, că nu se face, că nu se drege, că una, cealaltă. Trebuie neapărat să plecăm de aici, zic toți în timp ce stau foarte liniștiți pe loc. Loc de mai bine și de ma rău este oriunde.
Mă bucur de ploaie, de ninsoare, de soare și de orice. Căci dacă dorești să cauți tragedie, o găsești, însă îmi este teamă că atunci când stai să te vaiți prea mult, soarta îți dă motive să o faci pe bune.
Ce minunat este să citești o carte bună, să te uiți la un film, să discuți cu oameni care îți plac, să vezi locuri, să crezi în lucruri. Mă feresc de crezul unei nații care se plânge toată ziua că nu se face nimic și protestează prin a nu face nimic.
Am simțit puterea unui loc toxic a cărui oameni discută neîncetat despre toxicitatea locului, însă nu fac nimic pentru a o stopa. Mă feresc de ipocrizia omului incorect și corupt care urlă anticorupția, căci între timp, am aflat cam de ce nu are ursul coadă. https://slashacudetoate.eu/de-ce-nu-are-ursul-coada
Țin în brațe visul meu de a mă duce cât mai departe de oameni, de a mă feri cât mai mult posibil de „trebuie„ și de a merge mult mai mult pe „vreau„. Orice am făcut pe lumea aceasta, am concluzionat că nu este bine să uiți că trebuie să mori și oricât de mare fenomen unic și extraordinar consideri că ești, cu asta se plătește existența pe lume, drept urmare m-am calmat.
Să facem ceea ce putem pentru fericirea noastră, căci mi se pare, cu atât mai mult în ultimul timp, că așteptăm de la alții exact ceea ce noi nu suntem dispuși să facem și exact cei care urlă cel mai tare au cele mai multe mizerii de ascuns.
De aceea am ales pentru articolul acesta să mă feresc câteva dintre lucrurile pe care într-o altă zi le-aș fi zis. Aleg doar să îi spun bine ai sosit în lume lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1820. Este una dintre personalitățile mele preferate, i-am admirat curajul și istețimea de mic copil. Și nu, nu m-a interesat cu cine și-a înșelat nevasta. Cât despre monstruoasa coaliție? Poate a fost doar o misiune, care trebuia neapărat să se încheie atunci, sau poate chiar s-au temut de el. Habar nu am.
Aleg să discut despre anul 2000, când s-a inaugurat la Spitalul Fundeni primul centru de transplant mădular din România, la 32 de ani după efectuarea primului transplant mădular din lume.
Dacă lumea asta întreagă nu s-ar mai centra pe război, pe religie, pe consum și pe alte minunății de acest gen, ci pe medicină, pe creație, pe natură și pe frumusețe, omul ar avansa spre fericire.
Tot în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea merge în vizită în Israel, unde își cere scuze pentru tot ceea ce a făcut biserica împotriva evreilor. Acum, este un pas, da. Iar acel Papă a fost cu adevărat o personalitate aparte, însă nu se face primăvară cu o floare. Ceea ce s-a întâmplat, nu știu dacă are iertare și uitare și nu mă refer doar la problematica evreilor.
Am observat însă că omul are memorie scurtă și cum cineva care se aliază cu trendul este brusc scuzat și iertat. Nu ne mai interesează că a curs sânge la greu, ci ne interesează că a spus ceva de rău despre cineva pe care noi urâm. Am orbit cu totul. Aleg totuși să nu uit așa de repede, chiar dacă pentru asta sunt blamată în marele și sfântul principiu, nu ești cu noi, ești împotriva noastră.
Aleg să nu tac, chiar dacă nu sunt în trend. Nu am fost niciodată și am supraviețuit totuși. Nu am să mă opresc, pentru că nu îmi doresc nimic altceva în afară de fericire. Este job-ul meu de lungă durată. De aceea aștept cu nerăbdare săptămâna viitoare, să văd lucruri minunate, cu oameni minunați și să îmi imaginez că fac parte din Codul lui DaVinci atunci când voi privi Cina cea de Taină.
La mulți ani și vouă, azi, de Ziua Fericirii și în fiecare zi!