Pfuu ce bine te simți când este o zi mai liniștită. Nu vreau să bat toba, ca mâine să poată veni potopul, dar trebuie să ofer tribut și zilei bune, nu doar celei rele, nu? Fiecare lucrușor își are rostul său, fiecare persoană îți poate ridica starea de spirit prin cel mai mic gest, trebuie doar să fi pregătit să îl observi. Recunosc că nici mie nu îmi iese de fiecare dată, dar hei, mă bucur cân se întâmplă. Recunosc totuși că animăluțul meu talentat ajută mult, poate vă va înveseli și pe voi iar pe de altă parte mâine este vineri.
Haideți să vedem un pic ce mai aflăm azi, 19 aprilie. Să începem cu Maria Antoaneta, care s-a căsătorit la vârsta de 14 ani cu moștenitorul tronului Franței, prin procură, desigur. Până când cei doi s-au și văzut a mai durat o vreme. Nu are rost să spun că tinând cont de felul în care a sfârșit această frumoasă regină, această căsătorie nu a fost neapărat cea mai bună idee. Deși se pare că înainte de execuție, Maria Antoaneta ajunsese să iși iubească țara adoptivă.
Anul 1847 salută nașterea lui Calistrat Hogaș, scriitor român despre care azi nu se mai spun prea multe. Cred că este cinstit să spunem că din generația sa de scriitori, colegii săi cum ar fi Sadoveanu și Rebreanu sunt azi mai căutați decât acesta. Poate că este depășit, poate că nu are atâta fler, nu pot spune că se află printre preferații mei, însă eu zic că merită o șansă.
M-a distrat teribil de mult următoarea chestie și anume că în anul 1927 actrița Mae West, este arestată pentru zece zile, din cauza obscenității din filmul Sex. Oare acum ce ar trebui să se mai spună sau să se mai facă, când obscenitatea este cea care îți garantează succesul? Ar trebui oare să fie readoptată arderea pe rug, sau?
Profităm de ocazie pentru a-i ura la mulți ani, fericiți și plin de rock domnului Nicu Covaci. Că este dificil, sau nu, că a făcut și a dres, lumea este nemulțumită sau din constră foarte încântată, discutăm despre o personalitate marcantă. Vreau să spun că sunt foarte încântată de vigoarea noului Phoenix, mi se pare că totul a prins un alt contur. Oricum multă sănătate!
Mergem la anul 2005, când conclavul de la Vatican votează un nou papă și anume pe vestitul Benedict XVI. Vai de mine ce alegerea proastă, eu nu prea am înțeles ce a fost în capul acelor cardinali, am ajuns efectiv la concluzia că i-a avut cu ceva la mână, că au fost șantajați sau că s-a întâmplat ceva dubios, pentru că alegerea a fost sumbră. Se zvonește că era mâna dreaptă a papei Ioan Paul al II, dar cum se poate așa ceva? Cum se poate ca un om simplu și bun, centrat pe pacea în lumea și acest al doilea personaj total opus să fie mână în mână. Nu știu, încă mi se pare dubios, ca să nu mai spun că s-a lăsat cu abdicarea papei, lucru care nu s-a întâmplat de niște ani buni, circa 600 și acesta a dispărut fără urmă.
Părerea mea este că am găsit poza perfctă care să ilustreze mirea mea de mai sus.
Să închei cu o altă informație care mi s-a părut amuzantă și anume că în 2011 Fidel Castro s-a retras de la conducerea statului cubanez după 45 de ani. Ca să fim bine înțeleși, lucrurile nu au plecat prea departe, deoarece domnia a fost predată fratelui său, comnismul stă încă foarte liniștit și pe Fidel, dragul de el, l-au împăiat ca să îi ia pensia.
Ne auzim!