Pfuuu, am avut două zile „splendide„ , încărcate, nervi, stres, din astea ale lumii moderne. Așa nu îmi place, dar din păcate ce să îi faci?! Nu am scris și asta mă doare defapt cel mai tare. Se mai întâmplă totuși și din astea și o zic doar cu speranța că va fi foarte rar.
Cu toate că au fost niște zile, pot să spun că au avut un sfârșit glorios. Ieri, după încheierea muncii am avut onoarea de a sta de povești cu niște oameni foarte dragi mie, despre foarte multe lucruri. Este ciudat pentru mine când pot povesti cu cineva care mă înțelege, care îmi împărtășește gândurile și părerile, pentru că nu este atât de simplu precum pare. Oricum sunt foarte mulțumită când pot povesti cu cineva în felul acesta.
Azi am pornit iar o zi superbă, în primul rând m-am trezit privin pădurea proaspătă și verde, florile și iarba și este cu siguranță cel mai frumos sentiment posibil. Nu prea pot să îmi doresc mai mult de atât. Am pornit de acolo într-o fascinantă călătorie către adăpostul de câini din Prejemer. Eram acolo așteptați cu drag și nerăbdare de niște oameni cu sufletele de aur care se luptă să dea o viață mai bună unor suflete pure și amărâte. Stau în niște cuști, dar măcar sunt în siguranță și prin luptă mare sunt hrăniți și tratați. Sunt niște minuni. Am spus că voi merge acolo să fac niște poze, pentru că înțeleg că este o problmă cu adopția.
Ne-am dus acolo să ajutăm cu ce putem și să facem un cățel fericit pentru că o familie îl dorește. Niște buni prieteni și ei cu sufletele de aur doresc să ia un câine și l-au găsit. O drăguță cuminte și liniștită în cușca ei, care a trecut prin multe, operată la picior, dar care niciodată nu a avut o familie. Va veni săptămâna viitoare în noua ei casă, la noii ei stăpâni. Debea aștept să o vizitez acolo unde va fi liberă, pentru că iubită este și la adăpost.
Am plecat de acolo fericiți și ne-am plimbat împreună să vizităm biserica fortificată din Prejmer, o bijuterie acestei țări, moștenirea lăstă de către cavalerii teutoni care au venit pe teritoriul nostru. Ce mi s-a părut interesant a fost faptul că acest minunat locușor a fost restaurat între anii 1960-1970 și de atunci nimic. Adică locușorul este frumos, este curat, era și destul de vizitat, însă îi mai trebuie o mână de glet, pentru că nu va mai merge pentru mult timp așa.
Ei bine, am povesti o grămadă și nu am spus nimic, nimic despre ceea ce s-a întâmplat în istorie, numai ceea ce am creeart pentru noi. Dar nu-i nimic că pe ici pe colo mai spunem câte ceva.
Începem cu urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare în anul 1457. Vorbim aici despre o domnie de 47 de ani, ceea ce pentru vremurile respective a fost foarte mult. În ziua de azi reprezintă o personalitate marcantă a istoriei nostre, mai ales din cauza stabilității interne oferite.
Mergem în 1758, când moare la Londra primul rinocer care a făcut demostrații în captivitatea, timp de 17 ani. Vreau să felicit omenirea pentru acestă extrem de mare realizare. Este ceva minunat care continuă și azi și sunt extrem de mândră, atăt de mândră încât ideea unui dumnezeu care prăbușește o apă peste întrega omenire mi se pare din ce în ce mai interesantă.
Mergem în 1865, când în SUA, președintele Abraham Lincoln a fost împușcat de către Booth. Se consideră că a fost un plan al sericiului secret al Confederației împotriva președintelui, aparent după discursurile acestuia împotriva rasismului. Booth a fugit și a fost găsit la o fermă, dupa 12 zile, fiind împușcat pentru că nu a dorit să se predea. După cum am mai spus, nu mă pricep foarte mult la istoria americană, însă cu siguranță acest asasinat a fost marcant pentru ei.
Spun deci că una peste alta a fost o zi fericită și foarte reușită. Cu toate că azi nu am cercetat prea multă isorie, este bine din când în când să trăiești în propiul prezent și să uiți pentru câte clipe de trecut.
Ne auzim!