**Azi 12 aprilie 2019, este vineri și știu sigur că este vineri. Recitind rândurile scrise un an înainte nu pot decât să spun cât este de important să faci ce îți place și să nu mai fi înconjurat de oameni care exagerează continuu. Dar să discutăm despre cosmos mai bine, este un subiect extraordinar pentru o zi de vineri.
Ziua de 12 aprilie 2018, joi, am aflat azi, nu de alta dar eu credeam cu mare siguranță că azi vorbim despre o zi de marți. Să nu fiu înțeleasă greșit, mă bucur că nu este așa. Este totuși foarte interesant și trist în același timp, pentru că din cauza muncii ne dorim mereu să treacă timpul mai repede, trăim pentru weekenduri și concedii unde ne permitem să ne mai tragem sufletul și să nu ne simțim mereu ca și cum am fi în cazanul cu zmoală și totuși acest timp care trece este viața noastră. Omului îî este nativ groază de moarte și totuși o trage mai aproape în fiecare zi, ca să scape de muncă.
Am povestit destul diverse, oricum sunt lucruri pe care nu le putem schimba, căci așa este lumea în ziua de azi și din păcate pentru mine, nu m-am născut in Islanda. Povestim azi despre Ziua Internațională A Aviației și a Cosmonauticii, desigur spunem aici la multi ani tuturor care își urmăresc visul înalt.
Spun aici că s-a întâmplat primul zbor al unui cosmonaut din lume, Iuri Gagarin și a durat 108 minunte.
Începem cu ceva foarte trist și urât și anume discutăm despre anul 1633 când minunata și extraordinara inchiziție începe procesul lui Galilei. Această teamă a unor oameni slabi, cu un intelect limitat și comportamente de psihopați, această instituție minunată, biserica catolică…nu am atâtea cuvinte la mine să le urez toate cele bune și să le spun că au pierdut, că nu au putut să îi închidă gura lui Galilei, că a fost și va rămâne părintele științei. Aș vrea să le spun că noi îl avem la suflet pe acest om, sute de ani mai târziu și aș vrea să le urez succes în iadul ala mizerabil unde se află.
Ieri treceau trupele rusești pe teritoriul nostru, anul 1877, azi turcii ca drept mulțumire pentru acest lucru au început să atace localitățile românești de la Dunăre. Să vedem ce se va mai întâmpla cu acest conflict.
1943 mareșalul nostru Ion Antonescu și tătuțul Hitler stau la o poveste și la un păhărel. Acesta din urmă îi cere primului să înceteze poveștile cu orice țară care este antifascistă. Cum așa ceva? Vai vai!
Să mai spun că în anul 1944 dragii români s-au dus să ne negocieze cuuuuu, nu o să ghiciți niciodată, cu rușii?! Are rost?! Da, da, cu comuniștii aia pe care o țară ca a noastră nobilă, corectă și bineînțeles de dreapta nu îi suporta. Ce zicea tătuțul cu un an înainte? Ah, da, Hitler nu și-a da seama cu cine povestește.
M-a distrat foarte tare știrea că în anul 1970 s-au inaugurat primele două benzi ale autostrăzii București-Pitești; evident și ultimele.
Anul 2000, din păcate trebuie să spun asta cu durere în suflet, pentru că am avut și am un respect enorm și o iubire ciudată pentru papa Ioan Paul al Doilea, însă ceremonia de Mea Culpa, unde își cere iertare pentru toate greșelile comise de biserică. Știu sigur că papa a crezut cu toată inima lui bună în ceea ce a spus și și-a dorit din suflet să nu se fi întâmplat și de asemenea și-a dorit ca biserica să se schimbe. Din păcate este nevoie de mai mult de o floare ca să se facă primăvară. Și eu nu aș uita faptul că naziștii și-au primit o binemeritattă pedeapsă pentru genocidul împotriva evreilor, pe când biserica nu.
Ne auzim!
